FOTO O nouă aroganță a lui Floyd Mayweather!** Cum și-a surprins invitații la ziua sa de naștere

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu ocazia zilei de naștere, celebrul pugilist Floyd Mayweather,  a arătat din nou de ce este poreclit „Money”.

Acesta a sărbătorit alături de prieteni împlinirea a 36 de ani și a avut un tort sub forma unei bancnote de 1.000 de dolari. Mai mult, a postat pe Twitter o poză în care apare alături de un maldăr de bani.

În 2012, revista Forbes l-a declarat cel mai bine plătit sportiv din lume (cu un venit anual de aproximativ 70 de milioane de euro), întrecându-i pe Tiger Woods, LeBron James sau Roger Federer.

Americanul poate câștiga 300 de milioane de dolari în următorii doi ani și jumătate.  cel mai bun boxer al planetei la această oră, a anunțat oficial că a abandonat rețeaua HBO și că a parafat un contract cu rivala Showtime.

Astfel, în cazul în care va profita la maximum de cele șase meciuri, cei de la Forbes estimează pentru boxer un profit de peste 300 de milioane de dolari. Actualmente, cel mai bine plătit sportiv este jucătorul de baseball Alex Rodriguez, căruia New York Yankees îi plătesc 275 de milioane de dolari pentru 10 ani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×